I. Demonul de la miezul noptii

Ciudat mod de a numi un articol. "Demonul de la miezul nopții'. De ce "la miezul nopții" e clar, e ora 12:05. Acum m-am gândit și eu să scriu asta, în condițiile în care în mai puțin de 8 ore am examen. Poate de asta nu am somn... Dar de ce "demonul"? Cu siguranță un agnostic desăvârșit ca mine nu crede în astfel de creaturi mitologice. Sau poate că am jucat prea mult Warcraft la viața mea și am o obsesie pentru demoni. Nup, nu e asta. Sunt sigur că ținteam să fiu mai adânc de atât când am dat titlu ăla... Știu! Demonul, e o metaforă. El reprezintă lupta dintre gândurile mele, ce nu mă lasă să dorm în noaptea asta rece de februarie. Ha, ce poetic sunt...

Da, nu există un moment mai bun să te gândești la alegerile făcute în viața ta, decât în noaptea dinaintea unuia dintre cele mai grele examene din anul terminal în care mă aflu. Ha. Examen pentru care desigur, nu pot să zic ca am învățat. O să îl trec și pe asta pe lista de restanțe. M-am resemnat cu ideea. Mi-am dat seama că sunt chestii mai importante în viață. Mi-am dat seama de multe lucruri în ultima vreme. Și totuși mai am și nopți din astea în care nu pot să dorm, pentru că mă bântuie demonul. Cred că nu am renunțat încă în totalitate la trecut...

Nu, nu încerc să fiu misterios. E o conversație pe care o port cu mine... Mă ajută totuși să o scriu. De asta o scriu. Poate o să o țin pentru mine, sau poate o să o postez mâine, când voi ajunge acasă după examen și cafeaua obligatorie cu colegii de după. Mă ajută să scriu... Simt nevoia să vorbesc cu o persoană inteligentă, dar toți prietenii mei sunt... adormiți la ora asta. Așa că îmi rămân doar eu. Eu conversând cu demonul meu. Muahahaha...

Deci, Satana, ce vrei de la viața mea? De ce nu mă lași să dorm? Sunt cumva remușcări că nu m-am pregătit îndeajuns pentru examen? Haha, nu, nu poate fi asta. Mă gândesc cum exact am ajuns în punctul ăsta al vieții mele. Nu sunt nici trist, dar nici fericit. Sunt... în Limbo, că să continui cu metafora. E ciudat, obișnuia să îmi pese de atâtea lucruri. Dar acum... Am obosit. Nu vreau să-mi mai irosesc energia aiurea, așa că nu mai îmi bat capul cu lucruri neimportante. Nu-mi mai pasă...

Dar totuși mă gândesc la o droaie de chestii. Nu sunt împăcat cu mine în totalitate. Mă gândesc încă, la alegerile mele de până acum. Sunt unele de care nu sunt tocmai încântat. Facultatea? Da, asta ar fi una din ele. Dar mă gândesc că și în altă parte, tot aceași mentă o frecam, numai că mai repede. Hmmm... Ce altceva? Am renunțat la câteva oportunități profesionale... Am adoptat vicii nu chiar sănătoase. Dar oamenii din viața mea? Și pe ei tot eu i-am ales. Este oare greșit asta? Poate pe unii i-am ținut prea mult în preajma mea, deși nu meritau, în timp ce altora nu le-am dat o șansă adevărată, din diverse motive. E oare asta ceva ce pot regreta? Cum rămâne cu femeile din viața mea? Că se pare că până acum le-am ales numai pe cele greșite. Evident, altfel aș fi încă cu ea, cea perfectă și nu aș mai avea timp să scriu non-sensuri la ora asta. Regret asta? Nu. Nu îmi pare rău că s-a terminat, mă bucur că s-a întâmplat. Mentalitatea asta parcă mă ghida. Deci nu am cum să regret, chiar dacă s-a terminat prost de atâtea ori, dacă nu încercam, nu aveam nici o șansă să se termine bine. Am luat șansa și am profitat de ea. Și tot s-a terminat prost. De fiecare dată. Nu știu ce să mai cred.

Probabil demonul meu m-a împins de la spate să fac toate alegerile alea nepotrivite. Ar fi ușor să pot da vina pe o ființă supranaturală. E mâna Satanei! Dar nu, eu mi-am adus viața până în punctul ăsta. Și nu pot să zic că am o viață grea, nu înțeleg de ce mă tot chinui pe mine însumi cu gandurie astea stupide. Putea fi mult mai rău, puteam fi negru...

Viața mea putea fi într-un cu totul alt stagiu acum, dacă făceam doar câteva alegeri diferite în viață. Aș fi fost mai bine? Sau mai rău. Probabil nu aș fi fost eu. Nu același eu. F*cking filozofia vieții. Inclusiv în noaptea asta sumbră, am avut de ales între a-mi scrie gândurile sau a mai face o încercare disperată de a învață pe ultima sută de metri. Se poate observa ce am ales. E demonul de vină. Satanaaa!!! Piei Satana, piei dihanie!

De parcă asta o să funcționeze. Nu e nici un demon, am stabilit deja asta. Sunt decât eu, vorbind cu un alt eu. Eu-l care aș fi putut fi, poate. Sau eu-l care am fost. Sunt atâți de eu. Și atâția care pot să fie. Și numai eu pot decide care din ei voi deveni... Doar eu. Nu Demonul de la miezul nopții...

---

Posted from my blog with SteemPress : https://marianbuzarnescu.ro/demonul-de-la-miezul-noptii/

---