De când eram mică, mi-am dorit să fiu medic. De aceea, mi-am urmat visul, absolvind Medicina Dentară în 2012, în cadrul UMF Tg-Mureș. Spre sfârșitul facultății, mi-am dat seama că îmi este drag bisturiul, de aceea am ales specializarea în Chirurgie dento-alveolară, pe care am finalizat-o trei ani mai târziu.
Din iulie 2016 m-am mutat în Timișoara, unde m-am și căsătorit, iar Cabinetul Dentar Dr.Moisa a luat ființă trei ani mai târziu, în iulie 2019. Scopul nostru este de a oferi valoare fiecărui pacient, primindu-l într-un mediu cald și confortabil și tratându-l într-un mod profesional și cu empatie.
Vă aștept să ne cunoaștem și, împreună, să luptăm pt sănătatea dumneavoastră. Având grijă de dinți, avem grijă de întregul organism!
Va puteti face o programare la nr. 0743408867 sau prin pagina de Facebook-- dati click aici