Mulți credem că a zâmbi este o stare pe care trebuie să o avem doar în fotografii, dar se pare că ne înșelăm amarnic. Vreau ca tot ce scriu să fie din inimă pentru a putea adăuga valoare vieții tale, iar de aceea azi îți spun cum fac eu oamenii să zâmbească.
Zâmbește unui om aflat în nevoie
De puține ori întâlnim oameni pe stradă cu zâmbetul până la urechi, dar eu am întâlnit astfel de persoane și am ales să fiu si eu o persoană de genul acesta.
Cel aflat într-o stare mai nașpa vede asta ca pe o eliberare și își dă seama ca nu e singur pe lume, iar bucuria care e în tine se transmite si la el.Hrănește-te cu zâmbete
Cred că cel mai bun mic dejun e să îți iei zâmbetul cu tine. De multe ori nu ne trezim într-o stare super WOW, dar avem nevoie de o persoană sau o circumstanță care ne poate aduce la o stare de spirit minunată, și cred că pentru asta sunt prietenii.
Înconjoară-te de oameni zâmbăreți care te fac să fi vesel, și pot aduce un plus de energie pozitivă vieții tale. Îmi place mult ce spune M.Twain ,,eu mă hrănesc cu un compliment două săptămâni.``
3.Râde înțelept
Râsul e eliberator, vreau să îți spun ca eu mai mereu seara îmi pun glume pe YouTobe ca sa îmi stârnesc râsul pentru a ma elibera de energia negativă. Încearcă să nu râzi batjocoritor, uită-te la glume care nu jignesc ci care te fac să te simți mai bine atât în interior cât și în exterior .
Sunt tare curios cum faci tu oamenii să zâmbească, iar de aceea aștept răspunsul tău printr-un comentariu sau la adresa de mail: [email protected] .
PS: Hai să schimbăm lumea prin zâmbete.
Welcome to Steemit!
We have all been waiting for you, we are glad you could make it.
I have given you a upvote to help you out!
Hope you love Steemit as much as we do.
Give these a read:
Chat with us:
If this post was helpful, please leave an upvote. It helps me to keep helping new users.
I'm sunnybooster, a booster for accounts not posts. Send me 0.5 STEEM or SBD to get a week of upvotes! If you don't yet know what this is its fine.
I am a bot and this was automated. I exist to help out new members and attempt to get them hooked
Downvoting a post can decrease pending rewards and make it less visible. Common reasons:
Submit
Congratulations @vasilechindris! You have received a personal award!
1 Year on Steemit
Click on the badge to view your Board of Honor.
Do not miss the last post from @steemitboard:
Downvoting a post can decrease pending rewards and make it less visible. Common reasons:
Submit
Congratulations @vasilechindris! You received a personal award!
You can view your badges on your Steem Board and compare to others on the Steem Ranking
Vote for @Steemitboard as a witness to get one more award and increased upvotes!
Downvoting a post can decrease pending rewards and make it less visible. Common reasons:
Submit