V-om începe astăzi un serial despre întâmplări surprinzătoare din România. De-a lungul serialului, ve-ți afla despre casa în care toți bărbații sfârșesc în mod tragic, despre pădurea Baciu, în care toți copacii au forme etrem de ciudate, și unde sălășluiesc spirite din vechime, extrem de malefice, despre un castel bântuit, și despre strigoi, varianta românească a celebrilor zombi.
Faceți așa dar cunoștință cu cultura spirituală românească, așa cum este ea, pură, uneori naivă, dar de cele mai multe ori, fermecătoare.
Pozele sunt sugestive!
Atentie! Articolul poate conține imagini și informații care vă pot afecta emoțional!
Casa în care toți bărbații sfârșesc tragic
Astăzi vă voi povesti despre un caz deosebit de ciudat. Este vorba de o manifestare spirituală sinistră și deosebit de malefică, care a început acum zeci de ani, și se manifestă și astăzi în satul meu. Cazul l-am cercetat chiar eu, și de-a lungul timpului, am reușit să trag anumite concluzii. Numele pe care le voi folosi, sunt orientative, într-u cât nu am primit permisiunea familiei de a folosi numele lor reale.
Satul meu, Șuștra, este o așezare liniștită cu circa 200 de case, aflată în apropiere de Timișoara, vestul României. Este un sat liniștit, cu o comunitate mică, de oameni cumsecade, a căror viață este rare ori tulburată de câte o întâmplare. Comunitatea are tot felul de povestiri și legende, însă poate cea mai interesantă și tot odată frapantă poveste este cea legată de casa unei familii din sat. Casa în care toți bărbații au sfârșit tragic.
De mic tot auzeam povestindu-se despre acea casă. Bunicii mei vorbea, și la fel vorbeau și vecinii și oamenii din sat. Doar cei ce locuiau în acea casă păreau să nu fie conștienți.
Am devenit din ce în ce mai atent, și cu timpul am început să investighez cazul, mai ales, că lucrurile continuau să se întâmple chiar și în acel moment, ba chiar încă se întâmplă și astăzi. Dar să începem cu începutul:
Casa se află în Șuștra, pe o stradă liniștită, și nimic nu pare să avertizeze că între acele ziduri, s-au întâmplat atâtea tragedi. Căci toți locuitorii de parte bărbătească ai acelei case, au sfârșit, așa cum am mai precizat, în cel mai tragic și uneori prostesc mod cu putință.
Seria morților tragice și ciudate, a fost deschisă de Ion (1895-1950). Omul se născuse în 1895. Participase la Primul Război Mondial, unde luptase în Alpii Italieni, pentru armata austor-ungară în care fusese înrolat (pe atunci zona de vest a României de astăzi făcea parte din Imperiul Austro-Ungar). A fost mai apoi mobilizat de Armata Română, și participă la războiul împotriva Ungariei din 1919. În 1940, la vârsta de 45 de ani, plecă iarăși la război, dar de data asta, rămăsese în spatele frontului, din cauza vârstei sale. Începuse Al Doilea Război Mondial, și el se afla iarăși sub drapel. Trei războaie mari, nu îl răpuseră, deși trecu prin mari pericole, și deseori povestea cum, în 1942 fiind de pază la un depozit de muniție, acesta fusese bombardat de aviația inamică. Trei luni a zăcut în comă, dar în ciuda tuturor aparențelor supraviețuise. După război, lucră la căile ferate, având grijă de liniile de tren din Șuștra. Într-o zi din vara lui 1950, megând pe lângă calea ferată, nu auzi trenul care se apropia (altă explicație nu a avut nimeni). Trecând cu viteză, trenul i-a agățat haina, și l-a tras sub el, tăindu-l bucăți. A fost înmormântat într-un sac, în care era așezat bucățică cu bucățită, iar sacul așezat într-o ladă de lemn.
Ion a avut două fete și un băiat. Fetele s-au măritat și au plecat din casă, dar Nicolae (1914-1973), care la moartea tatălui avea 36 de ani, s-a căsătorit și a rămas în casă. Nicolae, participase și el la Cel de-al doilea război mondial. Fusese grav rănit în bătălia de la Odessa. Aproape că își pierduse mâna stângă. S-a întors de pe front cu traume crunte, și o semipareză a brațului drept. Se pare că, din această cauză, căzuse în patima băuturii. Bea foarte mult, și își bătea deseori nevasta, copilul, și chiar și pe mama sa. Într-o noapte a anului 1973, venind spre casă rupt de beat, pe o ploaie torențială, a alunecat și a căzut cu fața într-o baltă. Acolo a fost găsit. Murise sufocat cu apă și noroi.
Nicolae a avut un băiat, Vasile și o fată, Ileana. Vasile, (1934-1992), avea 39 de ani când a murit tatăl său. În anul 1990, soția lui Vasile, l-a părăsit pe acesta, fugind cu amantul ei în Germania. Vasile, nu putu să treacă peste asta, ci, căzând într-o cruntă depresie, se spânzură doi ani mai târziu. Vasile lăsă în urmă doi copii. Pe Petre (1951-1996) și pe Gică (1959-2009). La patru ani de la moartea lui Vasile, moare și fiul lui mai mare, Petre, electrocutat într-o seră de roșii. Avea doar 48 de ani. Petre avea și el un fiu, pe Liviu, prieten bun de-al meu.
În anul 2002, Liviu a plecat în armată, iar când s-a întors în permisie, a ieșit la un ștrand cu câțiva prieteni. Trebuia să fiu și eu acolo, dar anumite treburi m-au reținut în altă parte. Deși terasa ștrandului funcționa, incinta bazinului era închisă. Liviu a pus pariu cu prietenii lui, că va trece în fugă pe lângă paznic, și va sări în bazin. Așa a și făcut. În aplauzele prietenilor, a fugit pe lângă paznic, care în zadar a strigat la el să se oprească, și a sărit în bazin. Doar că nu a mai ieșit niciodată viu de acolo. Bazinul s-a dovedit a fi de fapt gol, fără nici un strop de apă. Cum era seară și întuneric, Liviu și-a dat seama prea târziu, și practic a sărit cu capul în gol. Și-a rupt gâtul, și-a spart țeasta și a murit pe loc. Avea doar 21 de ani.
Următorul a fost Gică, fratele lui Petre și unchiul lui Liviu. Acesta a murit în 2009 la vârsta de 50 de ani. După ce îi murise mama de bătrânețe, și nevasta și fata îl părăsise din cauza băuturii, Gică a înebunit. Într-o dimineață, de iarnă, pe un frig năprasnic, vecinii l-au găsit mort în grădină. Era în pielea goală, așezat pe o pernă în mijlocul grădini. Murise de frig.
După atâtea tragedii, familia a decis să vândă casa. Acolo s-a mutat o altă familie. Soț, soție și un copilaș. În 2011, copilul, de doar opt ani, s-a cățărat într-un copac din curtea casei, și căzând s-a lovit cu capul de o piatră, a intrat în comă profundă, și după câteva zile a murit. Abea atunci au aflat și părinții lui, ce se vorbea în sat despre casă. La scurt timp, au vândut casa și au plecat din sat, dar tatăl băiatului a murit după câteva luni. A făcut infart la volan.
În casă s-a mutat o altă familie, soț și soție. Li s-a spus despre casă, dar nu au crezut. Anul acesta, însă, 2017, acum câteva zile, soțul a căzut din podul casei și s-a lovit la cap. Momentan starea lui este critică, iar medici sunt rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire.
Tulburat de moartea lui Liviu, prin 2003, am început să cercetez trecutul acestei case, vorbind cu cei mai bătrâni oameni din sat. Așa am aflat că, undeva prin 1870-1880, bunica lui Ioan, cel ce murise călcat de tren, fusese violată și ucisă în bătaie de către socrul ei. Pe scurt, acea femeie, Ana, fusese măritată cu un anume Gheorghe. Gheorghe plecase în America de Sud, la muncă, și nu s-a mai întors niciodată. Ana a rămas în casă doar cu fetița lor, cu socrul și cu bunicii lui Gheorghe. Soacră nu avea, căci mama lui Gheorghe murise când acesta era mic. Socrul Anei, ei era foarte violent, și bețivan pe deasupra. Se comporta foarte urât cu Ana, și o acuza mereu că Gheorghe plecase în țări străine din cauza ei. Mulți ziceau că deseori o bătea și o viola. Într-o noapte, beat a omorât-o în bătaie, după ce în prealabil a abuzat-o sexual. Ana lăsase în urmă o fetiță de cinci ani.
Socrul Anei a fost închis și nu s-a mai întors niciodată viu din închisoare. Însă cei ce rămăseseră în casă, bunicii lui Gheorghe mai exact, nu mai aveau liniște și se tot plângeau la preotul din sat că Ana venea noaptea acasă. În plus, în sat începură să moară toți vițeii. Veterinarii acelor vremuri, nu aveau nici o explicație. Spuneau doar că o maladie misterioasă lovise toată populația de vițeii din sat.
Așa că într-o duminică, sătenii și preotul au mers la mormântul Anei. Au dezgropat-o, și au găsit cadavrul stând în sicriu pe o parte. Era neputrezit iar fața îi era roșie ca focul. Au străpuns cadavrul cu o țeapă de fier, direct în inimă, apoi au aruncat spini peste el, în groapă, și în timp ce preotul făcea slujbe, l-au incinerat. Mulți dintre cei bătrâni, cu care am vorbit, care evident că pe atunci nu fuseseră născuți, povesteau că adeseori, seara, la gura sobei, bunicii lor povesteau despre Ana, strigoaica, și cum se zvârcolise în flăcări, scoțând sunete ca un guițat de porc.
Această poveste m-a pus pe gânduri, probabil că era mult folclor și imaginație la mijloc, dar nu putem totuși să nu fac o legătură între moartea violentă a Anei și cea a bărbaților ce au trăit în casă după ea.
Așa dar într-u una din zile, am discutat cu un preot despre care se zicea că avea anumite haruri. Acesta mi-a zis, că spiritul Anei, devenise malefic, și după incinerarea corpului se întorsese în casă. Ura ei pentru bărbați era atât de mare, încât îi omora pe toți cei ce locuiau acolo, pentru a se răzbuna pe socrul ei.
Am întrebat dacă se putea face ceva pentru alungarea spiritului. Preotul mi-a spus că erau necesare numeroase slujbe, post, rugăciune și în casă să locuiască doar oameni curați. Le-am spus asta celor două persoane ce locuia pe atunci în casă, dar evident nu m-au crezut, așa că tragediile și-au urmat cursul, și încă au loc și astăzi.
