Cum să alegi un fond de ten potrivit tipului tău de ten

in fond •  4 years ago 

Varianta actuală de fond de ten a fost concepută de compania Max-Factor pe la 1900.

Inițial pentru uzul actrițelor, pe la 1935 apare o variantă între pudră și fond de ten, care are un mare succes și devine rapid disponibilă publicului larg.

Formula se îmbunătățește constant și este în acest moment un produs realizat de multe companii, în diverse forme de aplicare (burete, pensulă, stick, aerograf) și nuanțe potrivite diferitelor tonuri sau subtonuri ale pielii.

Îmbogățirea cu alte componente ca vitaminele E și C, antioxidanți, acid hialuronic sau nano-particule, face ca fondul de ten să fie mai mult decât un simplu element de make-up, deci necesar.

Alegerea poate fi o provocare în actualul context în care piața abundă de produse și e necesar să îți cunoști tipul de ten înainte de a face cumpărături. Apelează la un specialist sau folosește aplicațiile puse la dispoziție de firmele de profil. Este bine știi ce te avatajează și cum să beneficiezi de cel mai bun fond de ten pentru tine.

Fond de ten pentru ten uscat. Tenul uscat este lipsit de strălucire și elasticitate, cu pielea sensibilă, care se descuamează când aplici produse cosmetice. Glandele sebacee produc o cantitate mică sebum, iar pielea nu are lipidele necesar pentru absorbția substanțelor hidratante, necesare pentru a crea o bariera de protecție.

Pentru acest tip de ten sunt necesare produse cremoase, cu o capacitate mare de hidratare. Îngrijirea presupune aplicarea unei măști hidratante și a unui primer pentru ten uscat, înainte de aplicarea fondului de ten specific.

Fond de ten pentru ten gras. Știi că ai un astfel de ten dacă acesta are în permanență un aspect lucios. În acestă situație glandele sebacee produc o cantitate excesivă de sebum, de aceea ai nevoie de produse dermato-cosmetice, care te vor ajuta să corectezi dezechilibrul.

Este o misiune dificilă întreținerea acestui tip de ten deoarece machiajul nu asigură rezistență. Optează pentru un fond de ten fără uleiuri, pe bază de apă, ce conține multă pudră, preferabil mat și care promite rezistență bună. Fii atentă la aplicare pentru a nu crea aspectul de mască.

Fond de ten pentru ten mixt. Este cel mai întâlnit tip de ten și presupune o combinație de ten gras în zona T (frunte, nas, bărbie) și ten normal spre uscat, în rest. Alege un produs lichid, care nu astupă porii, sau folosește două tipuri de fond de ten: unul mat pentru zona T și unul normal, preferabil cremă, pentru restul feței.

Fond de ten pentru ten sensibil. În primul rând trebuie să știi la ce este sensibil tenul tău, adică ce îi produce iritații, înroșiri, pete și inflamații. Dar asta nu înseamnă să aplici cât mai multe produse de pe piață.

Urmărește cum se comportă la aplicarea produselor cosmetice în general și, dacă ai observat semnele unui ten sensibil, fii atentă la ingrediente și alege un fond de ten dermato-cosmetic, pe bază de apă termală, cât mai natural.

Fă un test înainte de aplicare pe o zonă mică, pentru siguranță.

Authors get paid when people like you upvote their post.
If you enjoyed what you read here, create your account today and start earning FREE STEEM!