Dacă ați urmărit conferința Bethesda de la E3 2018 sau ați parcurs recapitularea ei, probabil că v-a sărit în ochi anunțul conform căruia reiterația legendarului FPS competitiv a fost oferită în mod gratuit, în perioada 10 - 17 iunie.
Jocul se află în continuare în stadiu Early Acces, iar în mod normal poate fi obținut contra-cost, în schimbul a 30 de dolari. În ziua în care va fi lansat în mod oficial, Quake Champions va deveni free-to-play, însă nu știm când se va întâmpla asta.
Acum, cei de la Bethesda au decis să extindă perioada în care versiunea de bază a jocului poate fi descărcată în mod gratuit, iar apoi păstrată pentru totdeauna, până în data de 25 iunie. Poate așa adună și el mai mulți jucători, că prea mă ia somnul așteptând să intru pe un server.
Ca fapt divers, jocul a primit de curând un update care îl modifică radical din punct de vedere al gameplay-ului. Dacă până de curând mă plângeam că este prea lent, în noua sa versiune protagoniștii, indiferent de clasă, aproape că zboară. În plus, a scăpat și de cele ȘAPTE ecrane (obositoare) de încărcare, înțesate cu logo-uri, care nu făceau altceva decât să îmi diminueze cheful să-l joc. Interfața este și ea puțin mai intuitivă, și chiar dacă diverse opțiuni de joc nu funcționează așa cum ne-am dori sau deloc, iar armele sună ca niște tampoane lovite de pereți, Quake Champions rămâne o experiență intensă. În plus, este și foarte arătos.
Așadar, dacă vreți să îl jucați până la lansare fără să plătiți, poate chiar să ajutați cu sfaturi, ați face bine să vă grăbiți. Cine știe când va apărea versiunea finală...
Ne vedem în arenă!
[shareaholic app="share_buttons" id="5459476"]
Posted from my blog with SteemPress : http://nivelul2.ro/quake-champions-poate-fi-obtinut-in-mod-gratuit-din-nou/
Congratulations @nivelul2! You have completed some achievement on Steemit and have been rewarded with new badge(s) :
You published 4 posts in one day
Click on the badge to view your Board of Honor.
If you no longer want to receive notifications, reply to this comment with the word
STOP
To support your work, I also upvoted your post!
Do not miss the last post from @steemitboard!
Participate in the SteemitBoard World Cup Contest!
Collect World Cup badges and win free SBD
Support the Gold Sponsors of the contest: @good-karma and @lukestokes
Downvoting a post can decrease pending rewards and make it less visible. Common reasons:
Submit