Concepte care îți vor unii echipa întotdeauna

in teamromania •  7 years ago 

download (6).jpg
În filmul Wonder Woman, o echipă, condusă de luptătoarea eroină, câştigă o bătălie într-un loc numit No Man‘s Land. După ce aceştia au ieşit victorioşi, Steve Trevor, membru al echipei Wonder Woman, o felicită pentru că a câştigat lupta. Însă acesta ajunge să fie surprins de răspunsul primit: “Nu, noi am făcut asta”. În modul acesta, Wonder Woman şi-a unit echipa şi mai mult.
Acest concept se aplică şi în lumea afacerilor, iar dacă nu foloseşti un astfel de comportament şi principiu, nu vei ajunge departe. Conceptul de echipă, se trage din ideea de trib. Triburile, au propriile reguli. Oamenii sunt conectaţi unul cu celălalt şi fac tot posibilul să le fie de ajutor celorlalţi membri. Pentru a formă o echipă, nu ai nevoie decât de două lucruri: un interes comun şi o modalitate de a comunica. Pentru a face o echipă să funcţioneze şi să aibă rezultate cât mai bune, ai nevoie de mai mult de atât.

1)Asigură conectivitatea şi comunicarea.

Importanţă comunicării şi a dezvoltării echipei tale, stă la baza succesului afacerii tale. O echipă se bazează în cea mai mare parte pe relaţii, de aceea teambuilding-urile sunt esenţiale pentru echipa ta. Astfel, se pot crea relaţii de prieteniE între membrii echipei, iar gradul de încredere va spori. Indiferent cât de bună ar fi o persoană la ceva anume, nu reuşeşte să le facă pe toate, atunci va trebui să intervină cineva să o ajute. Odată ce echipa ta este unită, nu vei întâmpina probleme de genul: “Nu pot să îl ajut”, “Am altceva de făcut”.

2)Încurajarea confesiunii.

Un al doilea pas care trebuie făcut pentru a-ţi crea o echipă puternică şi eficientă, este dorinţa de a-i ascults pe ceilalţi şi sfătuirea lor de a face acelaşi lucru. De ce este important acest aspect? În primul rând, când un membru al echipei este supărat sau nemulţumit de ceva, nu îţi va spune ce îl apasă, dacă vede că nu te interesează de acest aspect. Astfel, va apărea o distanţă între tine şi membrii echipei tale, continuând cu răcirea relaţiilor dintre membrii echipei.
Imaginează–ţi că tu i-ai cerut unui membru al echipei să facă ceva, iar el a făcut ceea ce i-ai cerut, dar a uitat ceva anume. Tu vei trece cu vederea, iar acest lucru se va întâmplă de alte câteva ori. Într-un final nervos, îi vei reproşa că nu e atent şi că nu îţi place că e neserios.
Nu ar fi fost mai bine oare, să îi spui ce te-a deranjat şi să continuaţi să lucraţi ca o echipa? Astfel de lucruri se pot întâmpla şi între colegi. De aceea este important, de câte ori prinzi ocazia să accentuezi acest aspect. Sfătuieşte-i că este bine să îşi spună unul altuia ce îl deranjează la celălalt, dar într-un mod plăcut, nu cu reproşuri, ci cu explicaţii.
O echipă se formează pentru un scop comun, pentru a obţine sau a crea ceva. Dacă stai bine să te gândeşti, o echipă poate fi şi familia şi grupul online din care faci parte. Face parte din noi, aşa am fost creaţi. Chiar dacă filozofia vieţii spune că suntem singuri, noi trăim şi ne dezvoltăm prin intermediul altora. Dacă am fi fost singuri nu am fi avut nici un scop. Pentru că, noi tânjim după atenţie, ajutor, iubire şi toate aceste lucruri ce vin de la sine.

3)Toţi membrii echipei sunt lideri

Într-o echipă adevărată, fiecare membru este tratat ca un egal. Fie că unul dintre membri face tabele, iar celălalt se ocupă de comunicaţii. Nu trebuie să existe conceptul de ” nu îl asculta pe x, pentru că nu se pricepe”. Din contră, dacă refuzi să îi asculți pe ceilalți şi crezi că le ştii pe toate, te înşeli.

Sursa: Entrepreneur

Authors get paid when people like you upvote their post.
If you enjoyed what you read here, create your account today and start earning FREE STEEM!
Sort Order:  

Congratulations @ionelrosu! You have completed some achievement on Steemit and have been rewarded with new badge(s) :

Award for the number of posts published

Click on any badge to view your own Board of Honor on SteemitBoard.
For more information about SteemitBoard, click here

If you no longer want to receive notifications, reply to this comment with the word STOP

By upvoting this notification, you can help all Steemit users. Learn how here!