DOMNUL PUIU din ciclul amintiri cu Petracke Inspirescu 2014

1987 sept-oct.

Sediul Metrou Bucuresti, str. Gutenberg 3 bis.

O cladire impunatoare, pe malul Dimbovitei, construita in anii '30 de catre legionari, care a fost sediul lor, pina i-a casapit Antonescu.
Lucram la Metrou ca diriginte de santier, si eram vreo 6 oameni in birou, printre care si o femeie, una Maria, care era foarte activa, asa ca n-o vedeam decit foarte rar.
Nu are nici o importanta ca eu eram singurul inginer, printre subingineri,.. ce ma interesa pe mine era locatia, la statia de metrou Izvor, deci foarte aproape de casa.
Oricum, tot cu taxiul ma duceam sau intorceam.
Alt aspect important era programul: la 7:30 semnam condica la seful nostru in birou, Departamentul de Investitii.
De la 7:45, in biroul nostru de la etajul 7, incepeam sa ne pregatim cafelele si nessurile, rebus, ziare si alte chestii.
Si fumam toti, mai putin Maria, care-si lua viteza ei tipica, de persoana eficienta ce era, si ne bodoganea, ca sa nu mai fumam in birou, si iesea pe usa.
Toate astea le faceam nu inainte de a scoate din birou o sumedenie de dosare, pe care le aliniam frumos pe birou, pentru a creea o iluzie de lucru.
Unul din dosare era mereu deschis.
Toate tehnicile si ritualurile astea au durat din iunie 1986, cind m-am angajat, pina-n ianuarie 1990 cind nu m-am mai intors din concediu, fiind azilant in Austria.
Revenind la zilele din acel inceput de toamna a lui 1987.
Conversam intre noi in fumul tigarilor, despre subiecte ca: fotbal, colege , colegi si iar colege, filme, si alte subiecte deosebit de interesante, total nelegate de activitatea de servici.
Ritualul era asa cam pina pe la 9-9 jumate, cind toti ne pregateam servietele, in cazul meu borseta de papitzoi italian, ca sa plecam pe teren, fiecare la punctele lui de lucru.
Pentru majoritatea dintre noi, asta insemna sa plecam acasa, si doar odata pe saptamina ne si intorceam pe la 4 pm, ca sa semnam condica, dar in rest dadeam tel. de la public si ziceam ca suntem pe teren inca si nu avem cum sa venim pina-n ora 16.
Dar in aceea zi de sept. sau oct. a lui ' 87 a venit la noi in birou Domnul Puiu.
El era asa un tip cam la 55 de ani, batrin pentru noi la vremea aia, si arata asa grasut si molcom, gen actorul Jorj Voicu, daca-l mai stiti.
Si am aflat dupa citeva zile ca era pila cuiva care l-a angajat la noi, pe post de curier, de care nu aveam absolut nici o nevoie, dar mai avea si el citva ani pina la pensie. El nu era si nu fusese niciodata casatorit, locuia cu mama lui.
Asta asa ca sa va faceti o idee.
Binenteles ca Dl. Puiu nu avea un birou a lui, asa ca se acomoda si el cum putea, in general pe la biroul Mariei, care era singura ce pleca devreme si singura care se ducea intr-adevar la statia Piata Romana, parca, punctele ei de lucru erau statiile de metrou si cred ca Romana era statia din acel an.
Domnul Puiu era foarte politicos si complezent, pina la exagerat, uneori cu dinsul aveam impresia ca sunt intr-o piesa de teatru in care nu-mi stiu partitura.
Si cum ma vedea pe mine sau pe altii, de 10 ori in aceeasi zi, spunea :

• Sa traiti domnul inginer Bengu, in cazul meu.
  Si la fel cu ceilalti colegi, ..mai intram, mai ieseam, mergeam si noi la toaleta, in alte birouri, la cumparat tigari sau cafea de la sefa de sindicat, care era sefa de "depozit" de marfa occidentala ( banii se dadaeau la salariu )...iar am divagat..
  Pe cine vedea Dl. Puiu ca intra in birou, nu conta pentru a cata oara, el zicea la fel: - Sa traiti Domnul inginer Tarcatu, sau dupa caz.
  Dupa o perioada i-am zis: - Domnu' Puiu, va rog, nu e cazul sa ma tot salutati cu sa traiti domnu inginer si alte alea, ca nu sunt nici seful Dvstra si nici nu e cazul
  A doua zi, a schimbat placa, am intrat pe usa si-l aud:
• Sa traiasca Domnul Lucian.
  Si a tinut-o cu textul asta, cu sa traiasca x si y cu toti, inca ceva timp.
  Deja nu ma mai interesa, dar am vrut sa vad ce face, si i-am zis din nou sa nu mi se mai adreseze asa.
  Poate citeva zile nu l-am vazut, poate chiar facea ceva curierat pentru alti sefi, genu' sa stea la coada la cumparaturi, dar intr-o zi, ..era asa pe la prinz, poate era vineri, ca numai atunci stateam la sedintele de comandament pina pe la 11, si cum stateam eu asa cu colegul meu Tarcatu Stefan, in pregatirea de decolare, ..eu mincam un mar si Stefan o para.
  Si fumam lejer.
  Atunci intra vijelios in birou Dl. Puiu, cu niste sacose in mina, se duce repede sa le ascunda dupa un birou, se indreapta de spate, si cu plecaciune spre mine vrea sa inceapa sa zica textul,.. eu ma uit asa intr-un fel catre el, si el o shimba si zice:
• Domnu' Lucian, sa va traiasca..marul !
  si ca sa nu-l neglijeze pe Stefan se intoarce catre el si zice:
• Si para dumneavoastra sa va traiasaca Domnu' Tarcatu.
  Asta pentru ca eu ii dadusem voie sa ma apeleze Lucian, cu ceilalti se pare ca nu avea acel acord.

Petracke Inspirescu 2014